ING Insurance: Romania ne-a adus 25% din clientii din regiune
9th February, 2009 - Postat de pensia - Fara comentarii
Subsidiarele din Romania ale ING Insurance detin 25% din portofoliul total de clienti din Europa Centrala, a declarat pentru Business Standard Tom Kliphuis, CEO ING Insurance CEE. Acesta a precizat ca, pentru Romania, au fost luate in calcul portofoliile ING Asigurari de Viata si ING Fond de Pensii, care totalizeaza 1,8 milioane de clienti.
Cu toate acestea, dupa nivelul primelor brute subscrise, Romania detine o pondere de numai 6% in totalul obtinut in regiune. Dupa numarul de contracte in derulare, subsidiarele locale ocupa 15% din portofoliul ING Insurance CEE.
“Industria de asigurari nu va fi ocolita de efectele crizei economice in 2009. Vedem deja influente in tari precum Cehia, unde au aparut primele concedieri in masa. Toti acesti angajati care isi pierd locurile de munca sunt, in buna parte, clientii nostri la fondurile de pensii. In Romania, estimez ca afacerile pe segmentul asigurarilor de viata si pe cel al pensiilor private vor creste cu 10%. Este mult mai putin decat ceea ce am inregistrat pana acum, dar este, totusi, o crestere, care va fi sustinuta de rata redusa de penetrare a asigurarilor de viata”, a precizat Kliphuis.
Conducerea grupului financiar olandez ING a anuntat, recent, ca va concedia 7.000 de angajati. Pentru Romania, planurile grupului nu includ, deocamdata, decat reduceri de costuri, fara insa ca personalul sa fie afectat. “Pentru regiunea Europei Centrale si de Est analizam modalitati de reducere a costurilor. Nu am luat in calcul reduceri de personal in Romania, dar in alte tari avem astfel de planuri. Nu putem sti cum se va desfasura aceasta criza in continuare, asa ca nu pot avansa masuri care vor fi luate in urmatoarele cinci-sase luni, de exemplu. Daca vorbim insa de prezent, atunci nu se pune problema reducerilor de personal in Romania”, a declarat Tom Kliphuis.
ING Asigurari de Viata a inchis recent divizia de Employee Benefits si a transferat activitatile esentiale catre alte departamente de suport si dezvoltare.
“Pachetele de beneficii pentru angajati reprezinta o mica parte a businessului nostru. Asigurarile de viata individuale si pensiile private detin 99% din afacerile noastre. Avem un portofoliu mare si uriase responsabilitati pe segmentul pensiilor private. Trebuie sa fim siguri ca administram toate aceste fonduri cu mare grija pentru clientii nostri. De aceea, putem taia din costuri prin reducerea personalului doar pana la un punct”, a aratat oficialul ING Insurance CEE.
Sursa www.standard.ro
Postat de: February 9, 2009
In categoria: Informatii generale, ING






Fara comentarii
Fara comentarii
Lasati un comentariu