Pensia facultativa - mijloc de amplasare al activelor tale pe bursa sau bonuri de tezaur

Mesajul brokerilor către fondurile de pensii: Investiţi acum pe Bursă, nu aşteptaţi să ajungă iar piaţa pe vârf!

13th September, 2009 - Postat de pensia - Fara comentarii

Brokerii de pe piaţa de capital consideră că fondurile de pensii private obligatorii ar trebui să ajungă la plasamente în acţiuni de cel puţin 10% din active în următoarele trei-şase luni, aproape dublu faţă de ponderea din prezent, în condiţiile în care pentru aceste fonduri nu ar trebui să conteze foarte mult eventualele fluctuaţii negative pe termen scurt, de vreme ce investesc pe un orizont lung, de 20-25 de ani. Cu puţine excepţii, fondurile de pensii private au, în prezent, o expunere foarte redusă pe acţiuni.

Cele mai mari plasamente în acţiuni le are fondul administrat de ING, cu o pondere de peste 9% din active, urmat de fondurile Generali şi Prima Pensie, cu peste 5%, în timp ce la polul opus se află fonduri precum cele ale Aviva sau OTP, care au investiţii în acţiuni reprezentând puţin peste 0% din active. Per ansamblu, la nivelul pieţei, ponderea investiţiilor în acţiuni era de peste 6% la finele lunii august. “Fondurile de pensii private ar trebui să aibă plasate cel puţin 10% din active în acţiuni, mai ales că ponderea se reduce pe măsură ce intră noi contribuţii.

Oricum, aceste fonduri ar trebui să menţină 5% din active plasate în acţiuni până trece criza, urmând ca după aceea, în funcţie şi de noile listări de pe piaţă, să se facă o analiză pentru a vedea ce alocare este potrivită”, a declarat Răzvan Paşol, preşedintele societăţii de brokeraj Intercapital Invest. El a adăugat că preţurile din prezent ale acţiunilor listate sunt foarte bune pentru cei care fac investiţii pe termene foarte lungi, de aceea, fondurile nu ar trebui să aştepte prea mult, pentru că peste câţiva ani, în 2012-2013, s-ar putea ca piaţa să fie din nou pe maxime.

Pe de altă parte, administratorii de pe piaţa pensiilor private spun că, în cazul investiţiilor pe care le fac, trebuie să ţină cont şi de faptul că performanţele lor nu pot cădea sub media de pe piaţă o perioadă mai lungă de timp. “Este o perioadă bună pentru investiţii în acţiuni, o perioadă de acumulare, şi noi ne comportăm ca atare. Decizia de a investi, în cazul fondurilor de pensii private, nu este însă una absolută, nu depinde doar de administrator, ci ţine cont şi de contextul general”, a declarat Dorin Boboc, directorul de investiţii al Allianz-Ţiriac Pensii Private.

Fondurile de pensii private trebuie să obţină o rentabilitate mai mare decât o valoare minimă calculată în funcţie de performanţa medie a pieţei, potrivit reglementărilor de pe această piaţă. Dacă timp de patru trimestre, consecutiv, un fond se situează sub rentabilitatea minimă de pe piaţă, atunci autoritatea de supraveghere de pe această piaţă îi poate retrage licenţa de funcţionare. Performanţa fondurilor va fi evaluată după trecerea a doi ani de la lansarea acestora, urmând ca, din trei în trei luni, să se realizeze o comparaţie între rentabilitatea medie ponderată din ultimele 24 de luni. În ceea ce priveşte administrarea fondurilor, contează foarte mult şi opinia publică, aceasta nevrând să vadă randamente negative la fondurile de pensii. “Când pieţele financiare se prăbuşeau, erau mult mai apreciaţi cei care nu produceau pierderi decât cei care îşi asumau pierderi mici, dar acumulau acţiuni la preţuri foarte bune”, a precizat Dorin Boboc. Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de aproape 440 milioane de euro la finele lunii august, din care investiţiile în acţiuni ale acestora reprezentau circa 27 milioane de euro.

Sursa: www.standard.ro

Fara comentarii

Fara comentarii

Lasati un comentariu

Nume *

e-mail *

Site